Mesajul Preasfințitului Petru Gherghel
adresat Acțiunii Catolice „Sfântul Iosif”
cu ocazia sărbătorii Adeziunii
Dragi copii, tineri și adulți din Acțiunea Catolică,
Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri are o însemnătate deosebită pentru Acțiunea Catolică, deoarece acel „da” rostit de Sfânta Fecioară Maria vă este un puternic exemplu în urmarea lui Isus. În duminica cea mai apropiată de această sărbătoare, mulți dintre voi reînnoiți adeziunea la Acțiunea Catolică, iar unii vă manifestați pentru prima dată dorința de a activa în această asociație. Frumosul și semnificativul ritual al adeziunii are loc în timpul sfintei Liturghii, semn că angajamentul vostru este în primul rând în fața lui Dumnezeu.
Dragi membri ai Acțiunii Catolice,
M-am bucurat să observ încurajarea de a răspunde chemării la misiune din tema anului vostru asociativ: „Acțiunea Catolică, bucuria de a evangheliza în orice ocazie”. Sunt cuvinte care se inspiră din îndemnurile pe care Sfântul Părinte le-a adresat anul trecut, cu ocazia Congresului Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC) la care eram și eu prezent. Papa Francisc s-a adresat astfel în fața reprezentanților Acțiunii Catolice din lumea întreagă: „Toţi membrii Acţiunii Catolice sunt în mod dinamic misionari. Copiii îi evanghelizează pe copii, tinerii pe tineri, adulţii pe adulţi, şi aşa mai departe. Nimic mai bun decât un propriu egal pentru a arăta că este posibil a trăi bucuria credinţei” (Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Congresul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice, 27 aprilie 2017). Sunt cuvinte care pornesc din inima Sfântului Părinte și din dorința de a vă vedea mesageri ai lui Isus Cristos în orice loc sunteți prezenți și în orice timp. Știm că nu este deloc ușor acest lucru, însă legătura strânsă dintre voi, dialogul dintre generații și activitățile pe care le desfășurați în parohii vă pot oferi o forță extraordinară!
„Vreau o Acţiune Catolică printre oameni, în parohie, în dieceză, în sat, în cartier, în familie, în birou şi la locul de muncă, la ţară, în propriile locuri ale vieţii. În aceste noi areopaguri se iau decizii şi se construieşte cultura” vă încurajează Sfântul Părinte. Nu ezitați să puneți în practică îndemnurile sale și să îmbogățiți comunitățile din care faceți parte cu prezența, credința și misiunea voastră! Așa cum recitați în rugăciunea voastră, îndrăzniți să ieșiți din anonimat pentru a fi persoane generoase care nu se închid în granițele propriei vieți, ci pun la dispoziția tuturor darurile primite de la Dumnezeu!
Dragi prieteni,
Vă îndemn să vă trăiți cu mult curaj vocația laicală și să îi spuneți mereu „da” lui Dumnezeu! Reînnoiți mereu forțele voastre prin participarea la sfintele sacramente, mai ales sfânta Euharistie și sfânta Spovadă și prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu! Fiți un adevărat ferment în parohiile voastre și faceți să strălucească de prezența lui Isus Cristos căutând noi modalități de evanghelizare și noi drumuri de misiune! Inspirați-vă din exemplul sfinților, mai ales al acelora care au trăit pe plaiurile noastre: Fericitul Ieremia Valahul, Fericitul Anton Durcovici și Fericita Veronica Antal. Nu vă descurajați în fața dificultăților, convinși fiind că în orice moment Domnul vă este aproape și face rodnică munca voastră!
Gândul meu se îndreaptă spre toți preoții noștri din toate comunitățile diecezei noastre și, desigur, spre cei care sunt aleși și au misiunea de a însoți grupurile de Acțiune Catolică, de a vă sta alături și de a vă ajuta să creșteți și să vă apropiați mai mult și cu mai mare entuziasm de cel care vă alege să fiți prietenii și colaboratorii săi în promovarea iubirii și a curajului, în opera de evanghelizare și de răspândire a dreptății și a păcii, în căutarea fericirii adevărate. Copiii, tinerii și adulții sunt o mare valoare a Bisericii și a lumii și se bucură să fie încurajați, să li se încredințeze misiuni în comunitate, să simtă că fac parte dintr-o parohie.
Sărbătoarea Adeziunii să reînnoiască entuziasmul vostru și dorința de angajare spre binele tuturor! Nu uitați că Biserica vă prețuiește și vă încurajează să mergeți înainte, purtând oriunde mesajul de iubire a lui Dumnezeu.
Așa cum vă cere Papa Francisc, faceți ca Acțiunea Catolică să fie „pasiunea catolică, pasiunea Bisericii este să trăiască bucuria dulce şi mângâietoare de a evangheliza. De acest lucru avem nevoie de la Acţiunea Catolică”.
Împreună cu Preasfințitul nostru Aurel, cu asistentul vostru spiritual părintele Felix și cu toți ceilalți asistenți și colaboratori ai voștri, ridicăm mâinile spre ceruri ca să vă binecuvânteze Dumnezeu prin mijlocirea Fericiților noștri, Fratele Ieremia, Episcopul nostru martir Anton și mai ales a tinerei fecioare curate și plină de iubire, Veronica Antal, pe care anul acesta o propunem ca model de credință, iubire și frumusețe spirituală.
Curaj pe drumul frumos al vieții voastre de slujire în bucurie ca membri ai Acțiunii Catolice „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași!
Înaintați în larg cu mult curaj (cf. Lc 5,4)!
Episcopul vostru,
† Petru