Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași organizează în data de 25 februarie 2017 o zi de formare pentru membrii sectorului adulți. Tema care va însoți participanții acestei zile va fi: Mărturisirea credinței în contextul actual, și moto-ul „Oricine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu” (1In 4,15).

Scopul acestei întâlniri are la bază aprofundarea credinței catolice în contextul societății actuale şi oferă adulţilor ocazia de a împărtăşi modul personal, dar şi comunitar de trăire şi mărturisire a credinței.

Sunt invitați să participe toți membrii Acțiunii Catolice, sectorul adulți. Pentru o bună organizare, responsabilii parohiali sunt rugați să înscrie grupul până duminică, 19 februarie a.c., completând formularul care se găsește aici.

Întâlnirea va avea loc la nivel zonal, după cum urmează:
– Zona Roman: parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman
– Zona Bacău: parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău

Pentru mai multe informații pot fi contactați responsabilii sectorului adulți:
• Maria Andrici – vicepreședinte sectorul adulți, telefon: 0746 029797
• Mariana Sofronie – responsabil zona Roman, telefon: 0721 659670
• Ana Bordea – responsabil zona Bacău, telefon: 0745 053257

Programul întâlnirii este următorul:
09.00 Primirea participanților
09.30 Deschiderea întâlnirii
10.00 Moment formativ – Mărturisirea credinței în contextul actual
10.45 Discuții pe grupuri
11.30 Sfântul Rozariu, ocazii de spovadă
12.00 Sfânta Liturghie
13.00 Prânzul
14.00 Exemple de bune practici – Mărturisirea credinței în contextul actual
15.30 Rugăciunea de încheiere

Vă așteptăm cu drag!