Sâmbătă, 11 februarie, Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” a organizat o zi de formare pentru președinții parohiali. Tema zilei a fost „Dă viață grupului de Acțiune Catolică”, având ca principal obiectiv motivarea și responsabilizarea președinților parohiali în misiunea pe care o au în comunitate. Ziua s-a desfășurat atât la Bacău, cât și la Roman, unde au fost prezenți și președinții parohiali din zona Iași.

De formarea spirituală la început de zi s-au îngrijit asistenții spirituali ai AC: părintele Felix Roca, asistent spiritual general, la Bacău și părintele Francisc Fărcășel, asistent spiritual pentru sectorul adulți, la Roman. Aceștia le-au vorbit participanților despre rolul de sare și lumină pe care îl au în parohie, despre motorul care trebuie să fie în desfășurarea activităților în comunitate și despre cum trebuie să ardă pentru grup și pentru binele făcut în numele lui Cristos. Au subliniat puterea exemplului și greutatea responsabilității adoptată cu maturitate și bucurie. Asistenții spirituali i-au încurajat pe președinți să își conserve entuziasmul și să fie mereu izvoare de căldură și lumină pentru cei din comunitatea lor.

Ziua a continuat cu două ateliere de lucru despre implicare și perseverență. La atelierul intitulat „De la dorință la implicare”, președinții au învățat cum să-ți iei angajamente cu seriozitate și cum să discerni între lucrurile care trebuie făcute și cele care nu sunt întotdeauna prioritare. La acest atelier, au descoperit că succesul se poate atinge numai dacă dorințele prind viață și sunt împărtășite și construite alături de ceilalți.

La cel de-al doilea atelier, care a stat sub titlul „Perseverența – calea spre reușită”, cei prezenți au putut afla mai multe despre care este sursa lor de acțiune, cum pot să devină mai buni și cum să facă munca lor mai rodnică, la fel, și ce piedici pot să apară în calea lor și cum să le preîntâmpine. Li s-au prezentat și două modele de perseverență (Iob din Vechiul Testament și Isus). La acest atelier, președinții au descoperit că pentru a deveni perseverent este suficient să faci primul pas.

După prânz, activitatea a continuat cu întâlnirea pe consilii zonale. Pe ordinea de zi s-au numărat activitățile viitoare care se apropie ușor, ușor, itinerariile pentru Postul Mare și Timpul Pascal, campania „Cu 2% mai Activi” și alte aspecte caracteristice zonelor care au fost discutate în prezența coordonatorilor zonali și a membrilor Consiliului Diecezan.

A fost o zi frumoasă petrecută împreună, o zi care sperăm că a revigorat entuziasmul fiecăruia și a stârnit dorința de a continua să facem lucruri frumoase în slujba Bisericii, pentru binele lumii!

Fotografii de la activitate găsiți aici.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.