Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi are ca patron pe Sfântul Iosif. De aceea sărbătoarea de azi este, într-un mod special, şi sărbătoarea Acţiunii Catolice. Sărbătoarea este cu adevărat intensă dacă devine angajare de a imita mai mult modelul Sfântului Iosif. Ce poate să înveţe Acţiunea Catolică de la Sfântul Iosif? Răspunsul ni-l dă Papa Francisc:

Cum trăieşte Iosif vocaţia sa de ocrotitor al Mariei, al lui Isus, al Bisericii? În atenţia constantă faţă de Dumnezeu, deschis la semnele sale, disponibil la proiectul său, nu atât la proiectul propriu; şi este ceea ce Dumnezeu îi cere lui David, aşa cum am ascultat în prima lectură: Dumnezeu nu doreşte o casă construită de om, ci doreşte fidelitatea faţă de Cuvântul său, faţă de planul său; şi însuşi Dumnezeu e cel care construieşte casa, dar din pietre vii însemnate de Duhul său. Şi Iosif este „ocrotitor”, pentru că ştie să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă condus de voinţa lui, şi tocmai pentru aceasta este şi mai sensibil faţă de persoanele care-i sunt încredinţate, ştie să citească evenimentele cu realism, este atent la ceea ce-l înconjoară şi ştie să ia deciziile cele mai înţelepte. În el, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Cristos! Să îi purtăm de grijă lui Cristos în viaţa noastră, pentru a-i ocroti pe alţii, pentru a ocroti creaţia! – Predică la inaugurarea pontificatului, 19 martie 2013

Acţiunea Catolică este mai vie, mai puternică şi mai frumoasă dacă ştie să fie „ocrotitoarea” şi transmiţătoarea darurilor lui Dumnezeu!

LA MULŢI ANI, Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif”!

nordstrom declares unique women’s garments and whole routine based on customer feedback
Being on Top of the Fashion

look more into
How to Strengthen the Seven Chakras