În perioada 1 – 8 martie 2015 s-a desfășurat Săptămâna Carității, activitate tematică propusă de Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași pentru toți membrii asociației și nu numai. Activitățile s-au desfășurat la nivel parohial. Mai jos relatăm unele dintre acestea.

Parohia „Trupul și Sângele Domnului” Gherăești

Tineri dornici şi plini de entuziasm au dat startul primăverii cu acţiunii de binefacere. Începând cu prima zi a săptămânii, membrii Acţiunii Catolice din Gherăeşti  au ajutat copiii de la centru de zi „After School” în pregătirea temelor.  Joi, la rugăciunea Taize,  am oferit intenţii pentru cei aflaţi în suferinţă  şi fară speranţă în Dumnezeu. Vineri, părintele vicar Marian Gărghi, asistentul  nostru spiritual, a pregătit o cateheză  specială cu tema  „Ce reprezintă  caritatea?”. Am încheiat această săptămână, dedicată în mod special carităţii, pregătind copiii pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, care va avea loc în Duminica Albă.

Bordianu Ema

Parohia „Trupul și Sângele Domnlui” Horlești

Noi, în Săptămâna Carității, ne-am adunat și am făcut felicitări, iar duminică, de 8 martie, am mers și le-am oferit bolnavilor din parohia noastră.

Balașcă Andreea Mihaela

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Iași

Noi, în săptămâna carității, am mers la un azil de bătrâni din Bucium, unde am donat un aparat de sudură și un flex. Nu puteam să nu ne gândim și la doamne cu ocazia zilei de 8 Martie. Astfel le-am oferit un mic simbol al primăverii, o floare parfumată.

 Amalia Adam

 Mai multe fotografii găsiți aici.

Brown shades go with any brown shaded pair of pants
2 To Consider In 2012

Sometimes these claims are fairly straight forward
How to Start a Clothing Line Online

guys wintry taste
Party Ideas for a 9

so it not coming from us
Making An Old Fashioned Graham Cracker Cake Recipe