Sâmbătă, 24 februarie 2018, a avut loc ziua de formare a membrilor sectorului adulți din Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași. În ciuda faptului că a fost o zi de iarnă autentică, la această sărbătoare au participat peste 200 de membri din zonele Roman și Bacău.

Gazdele acestei întâlniri au fost parohia „Înălțarea Domnului” din Sagna pentru zona Roman și parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău pentru zona Bacău. Atmosfera a fost una de sărbătoare, de comuniune și bucurie. Tema acestei întâniri a fost: „Împreună cu Isus, familia are speranță”, iar motoul activității „Faceți tot ce vă va spune!” (In 2,5). De mai departe sau mai de aproape, drumul a fost un adevărat pelerinaj, iar revederea cu atât mai plăcută cu cât frigul și zăpada au fost potrivnice.

Activitatea a fost coordonată de Maricica Andrici, vicepreședinte sector adulți, alături de Ana Bordea (Bacău) și Mariana Sofronie (Roman), responsabili zonali ACA. Lor li s-au alăturat președintele Cristina Mare, coordonatorii zonali și alți membri ai Consiliului diecezan.

Salutul gazdelor și al coordonatorilor activității au dat startul zilei, iar activitatea a continuat cu momentul de formare, prezentat de părintele Francisc Fărcășel la Roman și părintele Iosif Dămătăr la Bacău. Ei au prezentat-o pe Sfânta Fecioară Maria ca mijlocitoare a familiilor noastre la fel cum a fost la nunta din Cana. Cuvântul biblic a fost izvor de înțelepciune și bucurie asemenea vinului de la nuntă. Discuțiile pe grupe au completat aprofundarea și au arătat cum poate fi transpus cuvântul în practică. „Faceți tot ce vă va spune!” ne este adresat și nouă ca înaintare în această perioadă a Postului Mare.

Programul a continuat cu Calea Sfintei Cruci și sfânta Liturghie.

În a doua parte a zilei a avut loc dezbaterea Calea Crucii, Calea convertirii. În perioada Postului Mare, convertirea a propus pași de creștere precum: Ascultarea, Tăcerea, Postul, Pomana și Rugăciunea. Aceste teme au fost dezbătute în grupe de lucru și concluziile au fost prezentate ca și căi de urmat.

Rugăciunea de încheiere a încununat o zi trăită în bucurie, armonie și îmbogățire spirituală, asemenea comunității din primele veacuri. A fost o zi rodnică, pe parcursul căreia s-a simțit ambientul familial, bucuria de a fi împreună, belșugul de haruri revărsate de Isus și Maria, precum și lucrarea Duhului Sfânt.

Să ascultăm și noi îndemnul adresat de Sfânta Fecioară Maria: „Faceți tot ce vă va spune!”

Fotografii puteți vedea aici.

Mariana Sofronie