Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” aderă la apelul pentru pace lansat de Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice şi la Ziua de rugăciune pentru pace susţinută de Acţiunea Catolică din lumea întreagă în data de 6 august, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, amintind momentul tragic al lansării bombei atomice la Hiroshima (1945), moartea Papei Paul al VI-lea (1978) şi aniversarea a 50 de ani de la publicarea enciclicei „Ecclesiam Suam”, enciclică a dialogului.

Situaţia dureroasă şi dramatică pe care o trăiesc diferite ţări unde predomină moartea şi ura în locul dialogului şi a păcii ne determină, încă o dată, să denunţăm că războiul şi terorismul dau naştere la masacre inutile care accentuează diviziunile şi, mai ales, ucid oameni nevinovaţi! Da! Ucid fraţi şi surori, fără deosebire de crez sau de apartenenţă etnică, care se găsesc în mijlocul unei lupte care nu le aparţine, dar care loveşte copiii, tinerii, adulţii, bătrâni, distrugând populaţia civilă, centre de asistenţă, locuri de rugăciune, comunităţi religioase etc.

Irak, Fâşia Gaza, Israel, Ucraina şi alte părţi ale lumii suferă o durere de nedescris faţă de care nu putem rămâne indiferenţi. Din adâncul inimii implorăm comunitatea internaţională, guvernele şi grupurile implicate în aceste conflicte să se oprească, să lase să prevaleze mila faţă de cei slabi şi simţul realităţii: să înceteze imediat violenţa şi să se caute căile de dialog care să promoveze o soluţie paşnică în fiecare ţară.

În acelaşi fel îi îmbrăţişăm, ca fraţi şi surori în credinţă, pe toţi aceea care suferă din cauza persecuţiei şi îi însoţim încercând să răspândim glasul lor prin apropierea noastră, cerând darul dreptăţii şi al păcii în orice colţ al lumii.

Invităm pe toţi să se unească în rugăciune încrezătoare şi insistentă pentru ca pacea să învingă orice violenţă, aşa cum ne aminteşte deseori Papa Francisc: „Dumnezeul păcii să trezească în toţi o autentică dorinţă de dialog şi reconciliere. Violenţa nu se învinge cu violenţa. Violenţa se învinge cu pace!”.

Acţiunea Catolică din întreaga lume continuă să se roage cu insistenţă pentru pace. Într-un mod special ne vom uni în rugăciune în ziua de 6 august, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, amintind momentul tragic al lansării bombei atomice la Hiroshima (1945), moartea Papei Paul al VI-lea (1978) şi aniversarea a 50 de ani de la publicarea enciclicii „Ecclesiam Suam”, enciclică a dialogului.

Dăruieşte-ne pacea, Doamne!

Regina păcii apără popoarele lovite de război!

pantyhose not required with that skirt
Career after 12th in Commerce and Courses after Commerce

the make
Computer Safety Guidelines And Recommendations For Using Your Computers