Pornind de la textul biblic când Isus a fost ispitit în deșert de trei ori, am petrecut împreună cu membrii Consiliului Diecezan trei zile (31 martie-2 aprilie) de deșert, de reculegere, dar pline de har, care ne-au ajutat să medităm asupra responsabilităților pe care le-am primit în Acțiunea Catolică și nu numai. Părintele Florin Sescu, responsabil al Centrului Misionar Diecezan şi asistent spiritual al Acţiunii Catolice din România, sector copii, a fost ghidul nostru spiritual care ne-a călăuzit pașii spre o mai bună înțelegere a ceea ce facem în asociația noastră, iar gazda primitoare a fost Mănăstirea Carmelitană din Luncani.

În prima zi, vineri, 31 martie, am participat la Sfânta Liturghie împreună cu comunitatea. Părintele Augustin Folner, prior local la Mănăstirea Carmelită din Luncani ne-a făcut să înțelegem Cuvântul Domnului, iar seara a continuat cu un film educativ din care am învățat că iubirea nu are limite, nu cunoaşte bariere şi atunci când iubeşti cu adevărat faci orice ca lucrurile să meargă bine. Așa este și în viața asociativă: ai primit o responsabilitate și ești recunoscător pentru asta făcând tot ce-ți stă în putință pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

Ziua de sâmbătă, 1 aprilie, a fost rezervată momentelor de formare și de meditație. Părintele Florin ne-a vorbit despre cele șapte păcate capitale pe care le putem săvârși ca membri ai Acțiunii Catolice și nu numai. Papa Pius al XII-lea spunea: „păcatul acestui secol este pierderea sensului și simțului păcatului.” Aceste cuvinte sunt valabile și în zilele noastre dacă nu luptăm cu ispitele, pentru că astfel stingem în noi orice ideal și riscăm să facem un lucru pentru că toată lumea face la fel. Noi am primit responsabilități pentru că Dumnezeu are încredere în noi, deci să facem ceva diferit și bun.

Păcatele noastre ne fac să rupem armonia cu Dumnezeu, iar păcatele capitale ne domină și sunt ascunse. Ca să luptăm împotriva lor trebuie să acționăm ca un general de armată: să ne facem un plan de luptă și să ne cunoaștem adversarul, adică păcatul. Ca să ne vină mai ușor, ne putem inspira din exemplul Mariei Magdalena, care i-a stat alături lui Isus până pe Calvar, iar ca răsplată ea a fost prima căreia Isus i s-a arătat după înviere.

Despre mândrie ni se vorbește în întâmplarea cu turnul Babel în care oamenii doreau să facă un turn pentru a ajunge la cer și pentru a fi faimoși, însă Dumnezeu le-a încurcat limbile și astfel planul lor a eșuat. Cei mândri nu au nevoie de Dumnezeu sau de aproapele și nu știu să împartă lucrurile cu ceilalți. Ei au mereu dreptate și consideră că alții sunt vinovați, nu ei. Pentru a fugi de mândrie trebuie să practicăm umilința, să cultivăm discreția, să vedem că toate vin din mâna lui Dumnezeu, să acceptăm colaborarea, darul și ajutorul celorlalți atunci când facem o activitate, să medităm la cruce și să ținem cont de adevăr și dreptate.

Atunci când Cain l-a omorât pe Abel a fost rezultatul mâniei. Mânia se datorează unui motiv și se manifestă printr-o reacție. Ura poate fi împotriva aproapelui, împotriva ta sau împotriva lui Dumnezeu, însă ea se poate corecta lăsând la o parte gândurile rele, punându-ne în locul celuilalt, păstrându-ne calmul, renunțând la dorința de perfecțiune. E bine să luăm în considerare aceste remedii împotriva mâniei, în funcție de responsabilitatea pe care o avem, atunci când ne confruntăm cu acest păcat.

Invidia o găsim explicată în parabola tatălui milostiv atunci când fiul cel mare nu vrea să se bucure împreună cu ceilalți de reîntoarcerea fiului risipitor. Există două feluri de invidie: invidie pentru ceea ce au alții sau ce sunt alții și gelozie pentru ceea ce ai tu, dar nu ai vrea ca altul să ia de la tine. Atunci când avem o responsabilitate și vrem să fugim de invidie, să încercăm a-i accepta pe ceilalți așa cum sunt, să nu criticăm, să recunoaștem că suntem greșitori, să binecuvântăm, în loc să blestemăm.

Zgârcenia și lăcomia merg mână în mână. Trebuie să ne gândim la faptul că nu luăm cu noi nimic. E normal să-ți dorești ceva, dar e recomandat să împarți cu ceilalți. Dacă ai calități pe care le poți pune în valoare, nu ezita să le folosești și în activitatea de zi cu zi. Exersează să renunți la activitățile inutile, încearcă să te motivezi, să-l vezi pe Isus în activitățile tale și să te întrebi: „Isus ce ar face în locul meu?”.

De la avariție, lăcomie și necurăție pornesc toate nemulțumirile. Necurăția este un păcat care atacă atât sufletul, cât și trupul, pentru că sufletul este templul lui Dumnezeu. Și împotriva acestui păcat există câteva remedii: să vedem în ceilalți fii ai lui Dumnezeu, să avem o privire curată, o limbă stăpânită, o imaginație clară și să nu fim curioși.

Când cineva dorește să renunțe la o responsabilitate, poate fi din cauza lenei. Lenea este o paralizie a inimii, o lipsă din partea persoanei de a-și asuma o responsabilitate, iar acea persoană va căuta mereu o compensație pentru a face ceva sau o justificare pentru a nu face un lucru sau pentru a nu se implica. Leneșul este instabil pentru că nu știe ce vrea, este certăreț și amână. E necesar să redescoperim planul lui Dumnezeu pentru a persevera, să ne regăsim rolul și locul nostru, să trăim mereu momentul prezentului ca și cum ar fi ultimul, să ne regăsim stabilitatea, să perseverăm, să avem inițiative și să ne implicăm.

Despre toate aceste păcate am meditat ziua întreagă, chiar și la Calea Crucii pe care am făcut-o după-amiază și unde l-am urmat pe Isus până sus, pe muntele Calvarului. La Adorația Euharistică ne-am rugat împreună cu părintele Augustin pentru viață, pentru părinți, bunici și viitoare mămici, dar și pentru cei care nu mai sunt printre noi.

Am încheiat aceste zile duminică, 2 aprilie, participând la sfânta Liturghie și astfel mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru timpul petrecut împreună. Din predică am învățat că trebuie să ne trăim viața, să dăm la o parte pietrele care ne împiedică să fim responsabili acolo unde ne este locul.

Să fim așadar omul potrivit, la locul potrivit și să conștientizăm provocările ca să fim fericiți.

Fotografii puteți vedea aici.

Andreea Gheț