Perioada: 28 februarie-8 martie 2021

Obiectivul săptămânii: creșterea atenţiei şi a ajutorului faţă de persoanele în dificultate din propria comunitate, după îndemnul lui Cristos: „tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi‑aţi făcut” (Mt 25,40).

Papa Francisc, în Mesajul pentru Postul Mare de anul acesta, ne îndeamnă ca prin post, pomană și rugăciune „să întrupăm o credinţă sinceră, o speranţă vie şi o caritate activă”.

„În Postul Mare, să fim mai atenţi să «spunem cuvinte care încurajează, care întăresc, care dau putere, care consolează, care stimulează, în loc de cuvinte care umilesc, care întristează, care supără, care dispreţuiesc» (Enciclica Fratelli tutti [FT], 223). Uneori, pentru a da speranţă, este suficient a fi «persoană gentilă, care pune deoparte preocupările sale şi urgenţele sale pentru a acorda atenţie, pentru a dărui un zâmbet, pentru a spune un cuvânt de stimulare, pentru a face posibil un spaţiu de ascultare în mijlocul atâtor indiferenţe» (ibid., 224).”.

din mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2021

Paragrafe din mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Postul Mare

  1. Credința

„Credința ne cheamă să primim Adevărul și să devenim mărturisitori înaintea lui Dumnezeu și înaintea tuturor fraților și surorilor. În acest timp de Post, a primi și a trăi Adevărul manifestat în Cristos înseamnă mai întâi de toate a ne lăsa atinși de Cuvântul lui Dumnezeu care, din generație în generație, ne este transmis de către Biserică. Acest Adevăr nu este o construcție a intelectului, rezervată doar câtorva minți alese, superioare sau distinse, ci un mesaj pe care îl primim și pe care îl putem înțelege datorită inteligenței inimii, deschisă la măreția lui Dumnezeu care ne iubește mai înainte ca noi înșine să ne dăm seama.”

  1. Speranța

„Uneori, pentru a da speranță, este îndeajuns a fi o persoană politicoasă, care pune deoparte propriile preocupări și urgențe pentru a acorda atenție, pentru a dărui un zâmbet, pentru a spune un cuvânt stimulator, pentru a face posibil un spațiu de ascultare a celuilalt în mijlocul unei indiferențe atât de mari.” (ibid., 224).

  1. Caritatea

„Caritatea se bucură văzând că celălalt crește, este elanul inimii care ne face să ieșim din ale noastre și care generează o legătură de împărtășire și comuniune, este darul care dă sens vieții noastre și prin care îl considerăm pe cel aflat în lipsuri drept membru al familiei noastre, prieten, frate. Puținul, dacă este împărțit cu iubire, nu se sfârșește niciodată, ci se transformă într-o rezervă de viață și de fericire. Așa se întâmplă cu pomana noastră, măruntă sau însemnată, oferită cu bucurie și simplitate.”

Pentru a aprofunda mai bine mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Postul Mare vă propunem următoarele:

1. Întrebări:

  • Cum ne lăsăm atinși de Cuvântul lui Dumnezeu?
  • Cum te poate ajuta experiență unei renunțări?
  • De ce este dificil uneori să arătăm un comportament care l-ar putea întări pe cel rănit?
  • Cum poate caritatea schimba inima noastră?
  • De ce avem nevoie să trăim caritatea în comunitate?

2. Activități:

  • Creează o rețea care să identifice persoanele singure, care nu mai au nimic, nici venituri, nici serviciu, nici casă. Pot fi tineri, vârstnici sau familii dezorganizate.
  • Organizează o activitate de strângere de fonduri – ateliere cu lucruri făcute de voi sau o tombolă etc. – prin care să vă propuneți să-i ajutați pe cei care au nevoie de susținerea voastră.
  • Vizionează cu cei din grup filmul artistic ce are ca temă viața Sfântului Francisc – „Fratele soare, sora lună”, organizând la final o sesiune de discuții prin care se va încerca înțelegerea modului de viață al Sfântului Francisc.
  • Acest timp al Postului Mare este o bună ocazie de a face fapte de caritate, de aceea vizitează un bolnav, un bătrân sau o persoană singură care are nevoie de o vorbă bună, de o încurajare sau pur și simplu simte nevoia să vorbească cu cineva.
  • Participă la Sfânta Liturghie sau la Calea Crucii cu intenția conștientizării importanței construirii de relații autentice în familii, în asociație și în comunitate.
  • Practică săptămânal acte caritative practice – renunță la ceva ce îți place foarte mult, pentru a dărui valoarea respectivă cuiva aflat în nevoie.

Pentru că această perioadă a Postului Mare îndeamnă la o rugăciune mai atentă îți propunem o rugăciune specială pe care o poți recita nu doar în săptămâna carității, ci pe tot parcursul postului.

„Doamne, învață-mă să nu vorbesc
ca o aramă răsunătoare
sau ca un chimval zăngănitor,
ci cu iubire.
Fă-mă capabilă să înțeleg
și dăruiește-mi credința care mută munții,
cu iubire.
Învață-mă acea iubire care este întotdeauna răbdătoare și amabilă;
care nu este geloasă, îngâmfată, egoistă sau iritabilă;
iubirea care simte bucurie în adevăr,
întotdeauna pregătită să ierte,
să creadă, să spere și să îndure.
Fă ca atunci când toate lucrurile se vor termina,
se vor dizolva
și totul va fi clar,
să pot fi reflectarea constantă a iubirii Tale perfecte.” sfânta Tereza de Calcutta

Întregul mesaj al Sfântului Părinte Francisc pentru Postul Mare 2021 propus pentru aprofundarea Săptămânii carității poate fi descărcat aici.

Echipa formativă a Acțiunii Catolice