În perioada 14 – 16 februarie 2014 a avut loc, la Centrul Gaudium et Spes din Traian, cursul de formare pentru responsabilii parohiali ai sectorului tineri, din cadrul Acțiunii Catolice. La curs au participat 28 de responsabili parohiali, care, pe parcursul celor trei zile, au avut parte de o formare care să-i ajute în activitatea pe care o desfășoară alături de grupul parohial în care activează.

Cursul, ghidat de motto-ul „Umblați ca niște fii ai luminii!” din Scrisoarea Sfântului Paul către Efeseni (Ef 5,8), a avut ca temă îndemnul „Ești chemat să strălucești!” și a fost construit pe baza a trei obiective generale: descoperirea valorilor interioare, trăirea credinței și creșterea în implicare.

Deschiderea cursului a fost simbolizată de participarea la Sfânta Liturghie în capela casei din Traian, alături de părintele Paul Căliman, asistent spiritual al sectorului tineri pentru zona Roman, părintele Felix Roca, asistent spiritual general al Acțiunii Catolice din România și părintele Claudiu Iștoc, gazda noastră. În cadrul momentului de cunoaștere de vineri seara, prin jocurile propuse de organizatori, cei prezenți nu numai că i-au cunoscut pe cei de lângă ei, dar s-au cunoscut pe ei înșiși, prin rezervoarele de iubire pe care le-au umplut cu ceea ce reprezintă pentru ei surse de fericire, și cu ceea ce au ei de oferit celorlalți.

Ziua de sâmbătă a fost o zi încărcată de activități interesante și de informații noi, dar n-au lipsit energia și zâmbetele de pe fețele tuturor celor prezenți. În prima parte a zilei, tinerii responsabili au luat parte la o masă rotundă, Tânărul 3D, unde au discutat alături de părintele Paul Căliman, de Cristina Mare și Liliana Pușcașu, ce așteptări au cei din jur de la ei, din trei puncte de vedere: al preotului, al părintelui și al profesorului. S-au discutat aspecte precum nevoia tânărului de a căuta formarea, atât în context formal cât și informal, așteptările și modalitățile de a aborda relația părinte-copil, importanța comunicării, a responsabilității, a adeziunii la un grup, la un context social. De asemenea, s-au pus în evidență câștigurile din a face parte dintr-o asociație precum Acțiunea Catolică. Participanții au răspuns cu deschidere provocărilor lansate de invitați, realizând că, pentru a dobândi fericirea sunt ei înșiși responsabili, dăruind celor din jur din bogăția lor.

A urmat apoi un scurt moment de formare, susținut de părintele Cristian Bîrnat, asistent spiritual la sectorul tineri, zona Iași. Povestindu-le despre cele trei priviri ale lui Isus, părintele le-a explicat tinerilor prezenți cum o simplă privire din partea Domnului poate să ne schimbe viața, cum o simplă privire înseamnă iertare, cum printr-o simplă privire le arătăm celorlalți care este proiectul vieții noastre. Părintele a evidențiat cum cu cât investim mai mult, cu atât primim mai mult. Munca necesită răbdare: răbdarea de a accepta privirea lui Isus să-ți schimbi viața, să ai un proiect, să te ierți. În final, au fost lansate trei întrebări, la care suntem cu toții provocați să răspundem: Sunt locuri în mine unde este nevoie de privirea lui Isus? Există oameni-rază în viața mea? Cum este privirea mea? Pot oferi iubire celor din jurul meu doar din privire?

În cea de-a doua parte a zilei, participanții au avut șansa să participe pe rând la trei ateliere tematice. Au avut astfel posibilitatea, alături de Adriana Ianuș și de Bernadeta Farțade, să afle mai mult despre ceea ce înseamnă Acțiunea Catolică și adeziunea lor la această asociație, despre modul de organizare al asociației, au învățat despre identitatea membrului AC și rolul lor în comunitate. Al doilea atelier, Valorizarea potențialului personal, a fost coordonat de Simona Mîrț, psihopedagog, care i-a ajutat pe participanți să se descopere, să se cunoască, să se accepte și să învețe să crească și să profite de capacitățile unice pe care le au. În cel de-al treilea atelier, Regula de viață spirituală, împreună cu părintele Felix Roca, s-a discutat despre viața spirituală pe care o au tinerii, despre cât de importantă este legătura cu Dumnezeu, rugăciunea și despre cum ne putem crea o viață spirituală propice, care să ne ajute să creștem ca oameni și ca fii ai lui Dumnezeu.

Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o activitate dinamică, o vânătoare a comorii: iPower. Urmărind indicii bine ascunse și greu de deslușit, tinerii s-au dovedit perseverenți și răbdători, fiind o adevărată echipă. Comoara i-a bucurat pe toți și i-a făcut conștienți de importanța celor din jurul lor în creșterea lor spirituală și umană, au învățat multe unii de la ceilalți, dar mai ales au descoperit și arătat cu toții că adevărata comoară se ascunde în ei.

În cea de-a treia zi, participanții au fost provocați să prezinte apartenența lor la Acțiunea Catolică într-un mod creativ și spontan, și care să fie un mesaj pentru cei care cunosc mai puțin activitatea asociației. Organizați pe echipe de lucru, tinerii au adus rezultate surprinzătoare. S-au dovedit inventivi și talentați, mai mult, munca lor a exprimat cu adevărat bucuria de a face parte din Acțiunea Catolică, bucurie pe care o transmit mai departe tinerilor din comunitățile de care aparțin, bucurie care împarte zâmbete peste tot în jurul lor și care luminează cărări.

Sperăm că zilele petrecute la Traian să prezinte un sprijin real în activitatea responsabililor participanți și, mai mult decât atât, să rămână amintiri frumos construite împreună în sufletele tuturor!

DSC_1249

Mai multe fotografii găsiți aici.