Zi de reculegere pentru familii

Written by Raluca Cocuț on . Posted in ACA, Stiri

Sâmbătă, 12 aprilie 2014, s-a desfăşurat la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, judeţul Neamţ, o zi de reculegere pentru familii. Activitatea a fost organizată de Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” şi a avut drept scop sprijinirea şi îndrumarea familiilor în diversele dificultăţi ce pot apărea în viaţa de zi cu zi.

Tema acestei zile a fost „Familia, calea bucuriei şi a speranţei” şi a fost un prilej de apropiere de Cristos şi de adevăratele valori în viaţa de familie în acest timp sfânt de pregătire al Postului Mare.

Programul a fost deschis doamna Viorica Spătaru, vicepreşedinte pentru sectorul adulţi, urmat de salutul Adrianei Ianuș, președintele diecezan, și al membrilor Consiliului diecezan al Acţiunii Catolice.

Momentul de formare a fost susţinut de părintele Felician Tiba, care le-a vorbit participanților despre vocaţia căsătoriei ca modalitate de împlinire personală şi familială. Prin cuvintele sale, părintele a subliniat că e important să ne considerăm daruri ale lui Dumnezeu, daruri ce pot fi oferite celuilalt pentru a putea vedea întreaga viaţă un dar continuu, indiferent dacă în viaţa noastră predomină bucuriile sau necazurile. La un moment dat, Cristos poate fi pierdut din vedere, însă în acele clipe de rătăcire e necesar să-L căutăm în biserică, în entuziasmul şi bucuria cu care ne-am prezentat în faţa altarului pentru a rosti DA-ul nostru.

Timpul pe care îl acordăm celuilalt este decisiv pentru menţinerea armoniei şi constituie liantul ce aduce bucuria între membri. Astfel rolul bărbatului este de a fi sprijinul şi forţa familiei, fără a uita însă că elemente importante în acest sens sunt delicateţea şi tandreţea, iar misiunea femeii este de a fi „soare”, de a lumina şi însenina în jurul ei. „Te iubesc” este un alt mod de a spune „ce bine că exişti în viaţa mea” şi un mod de reînnoire a promisiunii de fidelitate şi respect a soţilor.
Aceste cuvinte de învăţătură au fost urmate de momente de împărtăşire, ce au dus la consolidarea trăirilor din această zi şi au adus un plus de speranţă şi credinţă în inima participanţilor.

După amiază, programul a continuat cu posibilitatea de spovadă, colocviu, Calea Sfintei Cruci.și Sfânta Liturghie care a încheiat ziua de reculegere, celebrată de părintele Adrian Faraoanu.

Impresii ale participanţilor:

  • Am venit să mă reculeg înainte de Săptămâna Sfântă şi m-am ales cu o zi în care mi-am dat seama câte mai am de făcut în ceea ce priveşte viaţa de familie. Stilul colocvial, plin de exemple pe care l-a folosit părintele Felician a fost pentru mine unul cuceritor, încântător şi deosebit de agreabil. Plec de la această zi de formare cu singurul regret că nu a durat mai mult. Mulţumesc Acţiunii Catolice pentru ideeea aceasta minunată şi-mi doresc să participe la astfel de întâlniri cât mai multe familii. (Octav Pârţac, Tămăşeni)
  • Nu fac parte din Acţiunea Catolică (doar soţia este membră) dar am rămas încântat de tematica propusă. Este minunat tot ceea ce s-a discutat; a fost un bun subiect de meditaţie. Vă felicit şi voi reveni cu multă plăcere! Vă mulţumesc! (Solomon Vincenţiu, Valea Mare, Fărăoani)
  • Astăzi, am trăit împreună cu soţul meu o adevărată zi de reculegere. M-a impresionat părintele Felician Tiba, care cu multă bunăvoinţă ne-a explicat pornind de la textul biblic în care Isus se pierde în Ierusalim, care este rolul familiei creştine. Am învățat că pentru a putea depăşi mai uşor problemele reale din familiile creştine trebuie să-l avem pe Dumnezeu permanent în mijlocul nostru şi atunci când îl pierdem, să-l căutăm în sacramentul căsătoriei în Biserică. Mulţumim Domnului pentru această zi rodnică şi abia aşteptăm să mai împărtăşim din trăirile familiilor noastre, şi cu ocazia altor întâlniri cu familiile Acţiunii Catolice. (Fam. Balint, Roman)

Ana Dănculesei

Mai multe fotografii puteți găsi aici.

Discount Beads has a massive inventory of up to 30
Why Do College Students Cheat In Exams

and professors are all seasoned fashion industry professionals
Genuine Shell Cordovan Shoes and Belts as Men’s Fashion Accessories