Zi de formare pentru animatori

Written by Raluca Cocuț on . Posted in ACC, Anunțuri

Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași organizează o zi de formare pentru animatorii sectorului copii. Activitatea se va desfăşura sâmbătă, 17 februarie 2018. Tema întâlnirii din acest an este Descoperă și împărtășește comoara din tine!, cu moto-ul „Vei merge la toți cei la care te voi trimite!” (Ier 1,7).

Sunt invitați să participe câte patru animatori din fiecare parohie. Scopul acestei întâlniri este de a-i ajuta pe animatori să descopere bogăția și frumusețea misiunii de a-l vesti pe Dumnezeu copiilor. Pentru o bună organizare, responsabilii parohiali sunt rugați să înscrie grupul până luni, 12 februarie a.c., completând formularul care se găsește aici. Participanții minori sunt obligați să aducă acordul semnat de părinți.

Întâlnirea va avea loc la nivel zonal, după cum urmează:
Zona Roman și zona Iași la Centrul Sf. Leonard Murialdo, Str. Moldovei, nr. 6, Roman;
Zona Bacău la Oratoriul „Maria Bambina”, Calea Republicii, nr. 45, Bacău.

Programul întâlnirii este următorul:
08.30 Primirea participanților
09.00 Deschiderea întâlnirii
09.30 Moment formativ – Descoperă și împărtășește comoara din tine!
10.15 Grupuri de discuții
11.00 Pauză
11.30 Ateliere de lucru – Comoara din viața animatorului; Cufărul cu idei
13.30 Prânzul
14.15 Activitate interactivă
15.00 Rugăciune de încheiere

Încredinţăm Tatălui Ceresc activitatea pe care o desfăşurăm în slujba copiilor şi o rugăm pe Mama noastră, Fecioara Maria, să insufle în inimile tuturor animatorilor grija ei maternă!

Cristina Mare

Trackback from your site.