Toamna dă restartul în AC!

Written by Raluca Cocuț on . Posted in ACA, ACC, ACT, Anunțuri

Perioada estivală se apropie de final. Un nou an asociativ bate la ușa noastră. Este bine ca acesta să fie pregătit printr-o relansare a vieţii asociaţiei, atât la nivel parohial cât şi la nivel diecezan.

Mai jos vă propunem activitățile pentru luna septembrie.

1 septembrie – 1 octombrie 2017 –  Campania de promovare a Acțiunii Catolice: „În ACțiune, împreună cu Cristos”

Această campanie urmăreşte promovarea asociaţiei noastre, la nivel parohial, cât și la nivel diecezan, ca pregătire pentru noul an asociativ. Dorim să reaprindem flacăra grupului parohial prin activități progresive care să reintroducă membrii în spiritul Acțiunii Catolice și în slujirea lor pentru Cristos, prin comunitatea din care fac parte; să încurajăm copiii, tinerii și adulții care sunt în căutarea unei modalități concrete de trăire a credinței să cunoască familia Acțiunii Catolice și să se alăture inițiativelor parohiale care stau sub coordonarea Acțiunii Catolice; să încurajăm alte persoane să adere la asociație și să își însușească valorile ei. Mai multe informații găsiți aici.

16-30 septembrie 2017 – Alegeri parohiale

În a doua parte a lunii septembrie fiecare asociaţie parohială se va întruni în Adunarea Generală parohială în  cadrul căreia vor realiza alegerile noului Consiliu parohial conform normelor de aici.

În acest an avem bucuria să sărbătorim 25 de ani de prezență și slujire a Acțiunii Catolice „Sfântul Iosif”, în Dieceza de Iași. Această sărbătoare o vom marca în mod deosebit în perioada 20-21 octombrie 2017, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, unde ne vom întâlni cu Păstorii diecezei. În curând vom reveni cu mai multe informații.   

Vă dorim să aveți un nou start frumos și rodnic în grupul parohial AC. Încredinţăm Acțiunea Catolică mijlocirii Sfântului Iosif, patronul nostru spiritual și Sfintei Fecioare Maria, Mama noastră și îi rugăm să ne fie alături în următoarea perioadă!  

Asistent spiritual,
Pr. Felix Roca

Preşedinte diecezan,
Cristina Mare

Trackback from your site.

Fii alaturi de noi pe Facebook