Oglinda sufletului

Written by Pr. Felix Roca on . Posted in ACA, ACC, ACT

Un om l-a întrebat pe un călugăr: „Cu ce te ajută viaţa ta spirituală?”. Călugărul, care tocmai lua apă dintr-un izvor, i-a spus: „Priveşte jos, în izvor. Ce vezi?”. „Nu văd nimic” i-a răspuns omul. După ce a trecut puţin timp călugărul i-a zis din nou: „Mai priveşte odată! Ce vezi acum?”. „Acum mă văd pe mine; mă oglindesc în apă!”. Călugărul a completat: „Când apa este agitată nu se vede nimic. Acum apa este liniştită. La fel este şi cu viaţa spirituală: omul se vede pe sine!”

Pe cât de simplă pe atât este plină de învăţătură această povestioară. Mesajul ei este atât de limpede încât, aproape că nu are nevoie de comentarii. Aş dori, însă, să mă opresc asupra unui aspect al ei, care descrie apa agitată în care nu te poţi oglindi şi care nu reflectă culoare minunată a cerului.

Suntem acaparaţi de atâtea lucruri, încătuşaţi de numeroase preocupări, apăsaţi de diferite responsabilităţi, încât, uneori, nu ne recunoaştem pe noi înşine. Oglinda din baie ne „serveşte” un chip obosit, iar oglinda interioară un suflet nemulţumit. În căutarea disperată a liniştii existenţa se transformă într-o continuă agitaţie care face să crească gustul amar al insatisfacţiei.

În predica de pe munte Cristos repetă insistent: „Nu vă îngrijoraţi!” (Mt 6,25-34). Apoi, ne spune ce trebuie să facem pentru ca viaţa noastră să nu fie tulburată de undele tensiunilor şi nemulţumirilor: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga.”

Tocmai viaţa spirituală este aceea care ne redă strălucirea cu care ne-a creat Dumnezeu! În prietenia cu El, în rugăciune, în adoraţie, în dragostea faţă de aproapele viaţa noastră se linişteşte şi, astfel, ne putem bucura de adevăratul nostru chip de fii ai lui Dumnezeu. Iată de ce avem nevoie să fim atenţi cu sufletul nostru, să îi dăruim adevărata hrană spirituală, să îi oferim posibilitatea de a se odihni în prezenţa lui Dumnezeu. Sufletul nu poate trăi cu obiceiuri, cu obişnuinţe. Nu putem străluci doar dacă din obişnuinţă mai facem o rugăciune, mai mergem pe la biserică, mai spunem un cuvânt bun etc. Sufletul nostru are nevoie să stea cu Dumnezeu, să fie în prezenţa Sa în orice moment. Astfel ne va oferi forţa ca în orice situaţie să facem ceea ce este după voinţa lui Dumnezeu.

Aşadar, să ne gândim, mai întâi, nu la ceea ce trebuie să face, ci la ceea ce trebuie să fim!

Trackback from your site.