Și în acest timp sfânt al Bisericii, Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași propune membrilor sectorului tineri și tuturor celor care se simt tineri în inima lor un itinerar spiritual personal care să ne aducă mai aproape de Isus și de biruința sa. Activitatea este coordonată de echipa formativă.

Itinerarul din acest an stă la umbra crucii: Locul meu sub Cruce. În fiecare zi, pe blog vor fi postate scurte reflecții la Evanghelia zilei, redactate de un asistent spiritual, alături de rugăciuni și alte modalități de trăire a credinței (îndemnuri, provocări, muzică, citate) alese cu grijă de o echipă frumoasă de tineri îndrăgostiți de Cristos.

„Postul Mare este timpul în care să îţi aminteşti că ai şi tu un loc sub Cruce şi că acela este doar al tău! Este locul sub privirea eliberatoare a lui Cristos care a fost înălţat pe Cruce pentru ca tu să nu fii strivit de Cel Rău, să nu fii apăsat de povara greşelilor, să nu fii încercat de tristeţe. Cu toată suferinţa sa, Cristos doreşte să întâlnească privirea ta şi să atingă inima ta aşa cum a atins inima centurionului care, privind la el cum se jertfeşte, înţelege totul: „Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mt 27,54).

Nu poţi să stai cu ochii închişi şi să strigi că soarele nu există! De aceea, îţi propunem să-ţi ridici privirea, să parcurgi zi de zi acest itinerar, să te opreşti la picioarele Crucii şi să întâlneşti privirea lui Isus. Ai nevoie de această întâlnire, ai nevoie să te opreşti şi să te bucuri de această prezenţă!”