Itinerar spiritual de Advent şi Crăciun

Written by Pr. Felix Roca on . Posted in Stiri

Începe din nou Adventul! Sufletele noastre se încarcă, şi anul acesta, de toate trăirile care ne îndreaptă spre celebrarea Naşterii Mântuitorului. Este o perioadă deosebită a anului pentru că sărbătoarea spre care ne îndreptăm este de o consistenţă infinită. Celebrăm cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii: Fiul Său, Isus Cristos.

De aceea, vă propunem pentru Advent un itinerar spiritual on-line care să vă însoţească în acest timp sfânt zi de zi, pas cu pas spre grota din Betleem. Acest itinerar poate fi găsit la pagina de internet http://itinerar-advent.blogspot.ro/.

Drumul spre lumină ne ajută să redescoperim Evanghelia bucuriei şi frumuseţea credinţei, să dăm o nouă strălucire prieteniei noastre cu Cristos. Anul acesta asociativ stă sub îndemnul psalmului 34: „Priviţi la El şi veţi fi luminaţi!”. Întregul Advent stă sub semnul luminii. Aprindem pe rând câte o lumânare aşezată pe coroana de Advent care indică drumul celor patru săptămâni. Lumina unei lumănâri este o lumină slabă, nu reuşeşte să alunge tot întunericul dintr-o încăpere, însă este o lumină caldă, delicată, liniştitoare. Flacăra ei se îndreaptă spre cer şi arde consumând ceara. Este imaginea vieţii noastre: suntem atât de fragili dar putem oferi lumină dacă flacăra vieţii noastre este îndreptată spre Dumnezeu şi se consumă de iubire.

Vă dorim ca acest itinerar zilnic să vă ajute să redescoperiţi forţa credinţei şi să vă bucuraţi de întâlnirea cu Isus din iesle care vine în lume pentru a risipi întunericul din viaţa noastră.

În fiecare zi, până la sărbătoarea Botezul Domnului, vom propune o scurtă reflecţie asupra textului evangheliei proclamat la sfânta Liturghie urmată de o rugăciune. Un citat şi un material video vor avea rolul de a aprofunda reflecţia zilnică.

 Puteţi face mult bine dacă veţi populariza aceast itinerar, astfel încât tot mai multe persoane să se pregătească cum se cuvinte pentru marea solemnitate a Naşterii Mântuitorului.

 

Trackback from your site.