Curs pentru preşedinţii parohiali ai Acţiunii Catolice

Written by Pr. Felix Roca on . Posted in Stiri

La începutul fiecărui an asociativ Acţiunea Catolică doreşte să acorde o atenţie specială preşedinţilor parohiali şi, de aceea, propune o întâlnire care să contribuie la formarea acestora. Astfel, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2013 va avea loc la Centrul Gaudium et Spes din Traian Cursul de formare pentru preşedinţii parohiali ai Acţiunii Catolice. Tema întâlnirii este: Să strălucească lumina voastră! La acest curs preşedinţii parohiali vor beneficia de o formare umană, spirituală şi specifică Acţiunii Catolice, în vederea unei mai bune coordonări a vieţii asociative parohiale. Vor fi abordate aspecte practice, concrete şi situaţii cu care preşedintele parohial se confruntă în asociaţia sa locală.

Cu speranţa că vor participa toţi preşedinţii parohiali, aceştia sunt rugaţi să se înscrie completând aici formularul de înscriere. Data limită a înscrierii este 27 noiembrie 2013, ora 20.00. Contribuţia este de 50 lei de persoană, această sumă acoperind doar o parte din cheltuieli.

Programul cursului este următorul:

Vineri, 29 noiembrie

16:00 – Primirea participanţilor

18:00 – Sfânta Liturghie

19:00 – Cina

20:30 – Program de cunoaştere

22:30 – Rugăciunea de seară

Sâmbătă, 30 noiembrie

08:00 – Micul dejun

08:30 – Laudele

09:00 – „Strălucirea” preşedintelui parohial  – Moment formativ

10:00 – Pauză

10:30 – Reacţie, motivaţie, atitudine, iniţiativă – Dinamici formative

11:30 – Pregătirea sfintei Liturghii

12:00 – Sfânta Liturghie

13:00 – Prânzul

15:00 – Ateliere tematice

19:00 – Cina

20:30 – Priviţi la El! – Moment de rugăciune

Duminică, 1 decembrie

08:00 – Micul dejun

08:30 – Laudele

09:00 – Concluzii

11:00 – Sfânta Liturghie

12:30 – Prânzul

Plecarea participanţilor.

Vă aşteptăm!

imagine-curs

 

Tags:

Trackback from your site.