Înaintează în larg, Acțiunea Catolică! Ai curajul viitorului!

Ziua de duminică, 6 decembrie, a fost pentru Acțiunea Catolică din Dieceza de Iași o zi de mare sărbătoare, de recunoștință și de reînnoire. Cu entuziasm și curaj, respectând normele în vigoare, peste 1300 de copii, tineri și adulți din 45 de parohii au ales și în acest an să facă parte din marea familie […]

Mesajul PS Iosif Păuleţ adresat cu ocazia sărbătorii adeziunii

Dragi membri ai Acţiunii Catolice, În fiecare an, în duminica cea mai apropiată de solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, trăiţi sărbătoarea adeziunii în cadrul Sfintei Liturghii, în faţa întregii comunităţi. Vă felicit că nu ezitaţi nici anul acesta să continuaţi tradiţia voastră, după ce aţi luat toate măsurile necesare specifice acestor timpuri. Este semnul că, în bucurie […]

Adeziune 2020

Duminică, 6 decembrie 2020, membrii Acţiunii Catolice ,,Sfântul Iosif” din Dieceza de Iaşi vor depune sau reînnoi, în cadrul sfintei Liturghii, adeziunea lor la această asociație. Prin acest gest, copiii, tinerii şi adulţii vor să își manifeste angajamentul lor de slujire și dorinţa de implicare în Biserică şi în societate, în colaborare cu păstorii.

Activități pentru luna decembrie și itinerare

Luna decembrie se apropie și aduce cu sine sărbători bogate în semnificație pentru fiecare creștin, pentru fiecare membru al Acțiunii Catolice. Considerăm importantă pregătirea spirituală și umană a tuturor membrilor, copii, tineri și adulți, pentru ca, luminați de Duhul Sfânt, să alegem zilnic să slujim în Biserică.

„DA” reînnoit în Acțiunea Catolică

Ziua de 8 decembrie 2019 a fost pentru Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași o zi de mare sărbătoare, sărbătoarea „DA”-ului rostit cu credință pentru a sluji Biserica pentru binele lumii.

Mesajul asistentului spiritual, pr. Felix Roca, cu ocazia adeziunii

Zorile unui nou început Dragi prieteni din Acțiunea Catolică, Sărbătoarea adeziunii ne oferă în fiecare an ocazia de a ne reînnoi recunoștința pentru darul Acțiunii Catolice și de a arăta altora cât de dragă ne este asociația noastră. E moment de sărbătoare și, de aceea, cuvintele frumoase își au locul lor. Însă, fiecare zi și […]

Mesajul președintelui diecezan, Cristina Mare, cu ocazia adeziunii

Arta de a sluji În societatea în care trăim mai este nevoie de Acțiunea Catolică? Da, pentru că voi, dragi prieteni, sunteți pregătiți să reînnoiți angajamentul de slujire! Da, pentru că suntem reuniți din nou, dornici să mergem împreună pe un drum al reînnoirii! Da, pentru că voi aveți curajul de a ieși din zona […]

Mesajul PS Iosif Păuleţ cu ocazia adeziunii

Dragi membri ai Acţiunii Catolice, Sărbătoarea adeziunii reprezintă un moment important pentru voi şi pentru Biserica noastră locală, deoarece vă manifestaţi public, în cadrul sfintei Liturghii, dorinţa şi angajarea voastră de a ieşi din anonimat şi de a fi cât mai implicaţi în bunul mers al comunităţilor din care faceţi parte. Anul acesta aveţi ocazia […]

O sărbătoare frumoasă: Adeziunea

Dragi prieteni ai Acţiunii Catolice, Luna decembrie este o lună a bucuriei, a recunoștinței, dar și a unui nou început, fiind și prima lună a anului bisericesc, an închinat sfintei Liturghii. Dorim să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le-a oferit, mai ales pentru darul și chemarea de a face parte din […]

În sărbătoarea Adeziunii 2018

Duminică, 9 decembrie, a fost zi de sărbătoare în Acțiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași. Copiii, tinerii și adulții au reînnoit sau au depus pentru prima oară adeziunea în cadrul sfintei Liturghii din comunitate. Însoțiți de asistenții spirituali, ei au rostit cu hotărâre Da-ul lor și s-au pus în slujba Bisericii, ieșind din […]