Chestionare

Login Form



Sondaj optional

De cate ori mergi pe saptamana la Biserica?
 

Rolul asistentului AC PDF Imprimare Email

Slujirea Asistentului Acţiunii Catolice

 

  • Oferă căi de sfinţenie, prin intermediul vieţii sacramentale. Ca preot, doar el poate să îi ajute pe credincioşi să îl întâlnească pe Cristos în sacramentul Euharistiei şi al Reconcilierii.
  • Transmite simţul Bisericii; trebuie să fie capabil să îi ajute pe membrii să înţeleagă ce este Biserica şi ce stil trebuie să fie adoptat în relaţiile cu ceilalţi pentru a trăi slujirea şi colaborarea.
  • Oferă îndrumare spirituală. Acest lucru înseamnă că învaţă să citească viaţa membrilor la lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi îi ajută pe aceştia să îşi susţină viaţa de credinţă cu rugăciunea., pentru a păşi mereu pe drumul spre sfinţenie.
  • Ajută membrii să descopere vocaţia proprie. Se apleacă asupra vieţii membrilor şi îi ajută să descopere misiunea proprie în Biserică şi în lume.
  • Susţine experienţa de comuniune cu toate componentele unei comunităţi (grupuri, asociaţii, mişcări, …) pentru a fi semn de unitate în diversitate.
  • Păstrează legătura cu Episcopul şi cu ceilalţi preoţi, pentru ca Acţiunea Catolică să nu fie văzută ca fiind o realitate străină de viaţa de zi cu zi a Bisericii.
 

Adaugă comentariu

Nu folositi un limbaj neadecvat!
Utilizatorul isi asuma intreaga respensabilitate pentru comentarii!
Daca nu sunteti inregistrat pe site, publicarea comentariului nu se face automat!

Codul de securitate
Actualizează

Calendar activitati

<<  Mai 2012  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
   1  2  3  4  5  6
  7  8  910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   

Statistica accesari

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi114