Acțiunea Catolică a Adulților la 20 ani

Written by Raluca Cocuț on . Posted in ACA, Jubileu 25 ani, Stiri

Sâmbătă, 20 mai 2017, a avut loc la Faraoani a VIII-a Întâlnire Diecezană a Adulților din Acțiunea Catolică. La această sărbătoare au participat peste 200 persoane din 21 de parohii, împreună cu preoți spirituali.

În mijlocul participanților au fost prezenți Cristina Mare – președinte diecezan, Anca Frona – președinte Acțiunea Catolică din România, pr. Felix Roca – asistent spiritual general, Maria Andrici – vicepreședinte sector adulți, Adriana Ianuș – vicepreședinte sector tineri, Lia Pușcașu – vicepreședinte sector copii, Augustina Palade – coordonator zona Bacău, Mirabela Tamaș – coordonator zona Roman, Ana Bordea – responsabil sector adulți, zona Bacău, pr. Iosif Dămătăr – asistent spiritual sector adulți, zona Bacău, Mariana Sofronie – responsabil sector adulți, zona Roman, pr. Francisc Fărcășel – asistent spiritual sector adulți, zona Roman, Andreea Gheț – administrator, Alexandra şi Gabriel Măriuţ, consilieri naţionali, sectorul adulţi, Raluca Cocuț – responsabil media. A fost o bucurie de a avea alături invitați, foști membri ai consiliului de conducere. Momentul a fost cu atât mai solemn cu cât, în acest an se împlinesc 25 de ani de Acțiune Catolică în Dieceza de Iași și 20 de ani de Acțiune Catolică a sectorului adulți. Gazdele noastre, Acțiunea Catolică din Faraoani, împreună cu părintele paroh, Felix Măriuț, şi ceilalţi preoții din parohie, au reușit să ofere un cadru festiv de adevărată bucurie.

Tema acestei întâlniri a fost: Sfânta Fecioară Maria – model de ascultare, iar moto-ul: „Iată slujitoarea Domnului!”(Lc. 1, 38). Pe parcursul întregii zile invitată de onoare a fost Sfânta Fecioară Maria.

Mai de aproape sau mai de departe, drumul a fost un adevărat pelerinaj, iar revederea cu atât mai plăcută cu cât o parte din membri au crescut împreună cu Acțiunea Catolică și se cunosc de 20 de ani. O adevărată familie, în care se reflectă imaginea creștinilor din primele veacuri, încât îți vine să repeți cuvintele biblice: „Iată, cât de mult se iubesc!”

Maria Andrici, vicepreședinte diecezan sector adulți, i-a salutat pe toți cei prezenți și le-a dorit ca această zi să fie un moment de neuitat. Apoi, pr. Iosif Dămătăr, ne-a invitat să începem această sărbătoare cu o rugăciune. Părintele paroh, Felix Măriuț a adresat salutul său de bun venit adulților și le-a dorit să se simtă bine în comunitatea Faraoani.

Ce-ar fi fost Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi fără Acţiunea Catolică a Adulţilor?
Ce-ar fi fost dacă n-ar fi existat?
Nici nu-mi pot imagina!
Mă întreb dacă n-ar fi existat
Ce ar fi fost viaţa mea?

Pornind de la aceste versuri grăitoare, Cristina Mare și pr. Felix Roca au transmis saluturile lor participanților. Întâlnirea a continuat cu momentul de formare, prezentat de pr. Iosif Dămătăr. Părintele ne-a prezentat-o pe Maica Domnului ca model de urmat. De la Nazaretul Bunei Vestiri și până sub cruce, sfânta Maria a fost un model de ascultare, acceptând lucruri de neînțeles și fără rezerve. A asculta e mai mult decât a auzi, iar la baza ascultării creștine stă rugăciunea. Fiatul Mariei „Iată slujitoarea Domnului!”, este asemănător cu „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă”, cuvinte spuse de Isus în Grădina Măslinilor. În acest parcurs de ascultare fidelă stă răscumpărarea noastră și prin urmare, așa cum spune sfântul Pavel, noi nu ne mai aparținem, căci am fost răscumpărați prin sângele lui Cristos.

Prin modelul lui Isus și al Mariei, ne-am propus și noi să ascultăm de glasul Domnului, să fim atenți la șoapta harului, dar și să învățăm să ne ascultăm unii pe alții. Știm noi să ascultăm? Acest lucru trebuie învățat în rugăciune, trebuie să ascultăm nu numai cu urechile, dar și cu inima și cu ochii, și cu mâinile, cu toată persoana noastră. Amintirea aparițiilor de la Fatima a adus în prim plan pe cei trei păstorași: Francisc, Iacinta și Lucia, care au știut să asculte de cererea Mariei: rugați-vă pentru convertirea oamenilor, rugați-vă pentru pace, consacrați-vă pe voi, copiii voștri și lumea întreagă inimii Sfintei Fecioare Maria, faceți post și sacrificii.

Momentul central al zilei a fost sfânta Liturghie prezidată de pr. Felix Roca, alături de asistenții spirituali ai sectorului adulți și asistenții spirituali parohiali care au însoțit grupurile de adulți. Ne–am rugat împreună pentru pace în inimi, în familii, în ţară şi în lumea întreagă. La omilie, pr. Francisc Fărcășel a prezentat-o pe sfânta Maria ca mijlocitoare, iar pe noi, ca fii ai ei și a adresat această întrebare: noi cu cine ne asemănăm? Cu mama în umilință și ascultare, cu Biserica în dăruire și slujire sau cu societatea? În încheiere părintele a aminit de îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc: „Acțiunea Catolică să fie o acțiune în mijlocul comunității.”

Un alt moment al zilei plin de emoție a fost când foști membri ai Consiliului diecezan au dau mărturie, au împărtășit din trăirile personale, prezentând roadele pe care Acțiunea Catolică le-a adus în viața lor, în asociație și în comunitate. În semn de preţuire şi mulţumire, Cristina Mare şi pr. Felix Roca au oferit diplome de recunoştinţă celor care au scris istoria frumoasă a Acţiunii Catolice a Adulţilor. Am avut bucuria să fie alături de noi la acest moment: Anca Frona, Adriana Ianuș, Cristina Koch Smeu, Viorica Spătaru, Ana Broșteanu, Monica Erdeș, Rafila Covasan, Angela Duma, Paul Păduraru și pr. Alois Moraru.

Cum ar fi fost Acțiunea Catolică fără sectorul adulți? Mai săracă în implicare, în rugăciune, în sacrificiu. Ar fi fost incompletă pentru că Acțiunea Catolică a crescut și format generații, a format familii, a adus experiențe noi, curaj și implicare, a descoperit vocații. Prin sectorul adulți, Acțiunea Catolică slujește Biserica, continuă să învețe, să se formeze, să se bucure, să fie atentă la nevoile celorlalți, să se roage și în sânul ei să crească noi generații.

După un prânz tradițional și creștinesc, tinerii din Acțiunea Catolică din Faraoani au oferit un spectacol în care teatrul, muzica și dansul au făcut să răsune aplauzele și să se încingă o horă mare ca în zi de sărbătoare.
Întâlnirea s-a încheiat cu Rozariul Divinei Milostiviri. A fost o zi rodnică, jubiliară și aniversară, pe parcursul căreia s-au simțit ambientul familial și protecția mamei noastre cerești, Maria, belșugul de haruri revărsate de Isus și bucuria Duhului Sfânt.

Să spunem și noi ca și sfânta Fecioară Maria „Iată slujitoarea Domnului!”
La mulți ani, Acțiunea Catolică a Adulților!

Mariana Sofronie

Fotografii de la eveniment puteți vedea aici.

Trackback from your site.